Întrebări frecvente

Ce este agorateka și de ce a fost creat?

agorateka este un punct de acces online european care facilitează găsirea conținutului digital legal. Acest portal european oferă acces rapid și simplu la portalurile naționale care conțin link-uri către site-urile care oferă acest tip de conținut în țările europene participante, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală ale autorilor și ale creatorilor.

agorateka oferă o alternativă legală la conținutul neautorizat și ilegal de pe Internet care, dacă este accesat, ar putea să fie nociv pentru dumneavoastră și pentru alții. Punctul de acces vă oferă posibilitatea de a accesa aceste opțiuni alternative.

Ce pot găsi în agorateka?

agorateka oferă link-uri către site-uri cu conținut digital în până la cinci domenii diferite (muzică , filme și televiziune , cărți electronice , jocuri video and evenimente sportive) din fiecare țară participantă.

De asemenea, se pot găsi informații utile despre conținutul digital online, cum ar fi tipul formatului sau dacă acesta este gratuit sau cu plată. În plus, punctul de acces conține informații suplimentare, cum ar fi statistici, utile pentru cetățeni și pentru întreprinderi.

Dacă un câmp de conținut (de exemplu, film) nu este disponibil pentru o țară care participă la agorateka, aceasta înseamnă fie că, până în prezent, nu există niciun portal național pentru acest tip de conținut, fie că țara respectivă încă nu a identificat un portal național. În acest caz, trebuie efectuată o căutare a site-urilor cu oferte legale direct în țara respectivă.

Inițial, vor fi conectate la agorateka patru țări pilot, și anume Franța, Regatul Unit, Portugalia și Letonia. Începând din 2017 vor fi integrate și alte țări europene.

Cum funcționează agorateka?

agorateka oferă mai multe posibilități de căutare a site-urilor cu conținut digital. Căutarea poate fi filtrată după tipul de conținut (de exemplu, muzică) sau după țară. Dacă optați pentru căutarea după tipul de conținut, agorateka vă va arăta toate link-urile către portalurile naționale care conțin tipul de conținut selectat (de exemplu, toate portalurile naționale ale țărilor participante care găzduiesc conținut de tipul „muzică”). Dacă alegeți opțiunea de căutare după țară, agorateka vă va arăta link-urile către toate portalurile naționale ale țării selectate.

De ce să folosesc agorateka în calitate de consumator sau de furnizor de conținut digital?

Cu ajutorul agorateka, consumatorii au acces rapid la site-urile cu oferte online. Acest punct de acces răspunde preocupărilor pe care le au de multe ori consumatorii atunci când accesează conținut de pe Internet, în ceea ce privește calitatea, siguranța (de exemplu, programele malware) și securitatea.

Pentru furnizorii de conținut digital, portalurile naționale reunite în agorateka constituie o platformă pe care pot să etaleze și să pună la dispoziția consumatorilor portofoliul lor de conținut digital.

agorateka oferă o imagine de ansamblu a diversității și a tendințelor de pe site-urile cu oferte legale de conținut digital de la nivel european și din fiecare țară. Aceasta le va permite cetățenilor și întreprinderilor să efectueze o analiză mai detaliată a ansamblului de oferte legale existente.

Care este relația dintre agorateka și portalurile naționale către care oferă link-uri?

agorateka reprezintă o colecție de portaluri naționale ale țărilor europene participante, în special ale statelor membre ale Uniunii Europene. agorateka își propune să reunească portaluri naționale din cât mai multe țări europene cu putință, pentru a oferi un acces cât mai cuprinzător la conținutul digital legal.

Portalurile naționale din cadrul agorateka contribuie la acest portal și provin din diferite surse. Unele au fost create de organismele publice ale țării participante, altele există datorită unor colaborări între entitățile publice și organizațiile din sectorul privat, iar altele sunt din sectorul privat și au fost desemnate de țara participantă pentru a fi prezente în portal. În cadrul portalurilor naționale puse la dispoziție, utilizatorii pot găsi liste de site-uri care oferă conținut digital în mod legal.

Se depun toate eforturile pentru a include cât mai multe portaluri naționale cu putință, iar țările participante se străduiesc să adune cât mai multe site-uri cu oferte legale în portalul sau portalurile lor naționale. În cazul în care există portaluri naționale către care nu există link în agorateka sau site-uri cu oferte legale care nu sunt menționate în portalul național, vă rugăm să luați legătura cu punctul de contact național al țării participante respective. Datele de contact se găsesc în secțiunea Contact.

Faptul că un site care oferă acces la conținut digital nu figurează într-un portal național, nu înseamnă neapărat că acel site este ilegal. Acel site poate fi încă necunoscut portalului național, s-ar putea să nu dorească să fie inclus sau este posibil să fi depus cererea de a fi inclus, iar procedura de validare să fie încă în curs de desfășurare.

Pe cine trebuie să contactez dacă am depistat o problemă?

Pentru orice probleme tehnice, vă rugăm să contactați EUIPO sau portalul național din țara dumneavoastră. Veți găsi datele de contact în secțiunea noastră Contact.

Pentru întrebări despre conținutul din portalurile naționale, vă rugăm să contactați portalul național din țara dumneavoastră. Veți găsi date de contact în secțiunea noastră Contact.

Pot să accesez agorateka de pe toate tipurile de dispozitive?

Da, portalul poate fi accesat prin toate tipurile de dispozitive. Vă recomandăm totuși să accesați agorateka prin intermediul calculatorului pentru a obține cele mai bune rezultate.

Echipa agorateka lucrează permanent pentru a îmbunătăți utilizarea portalului și pentru a garanta cea mai bună experiență a utilizatorului, inclusiv prin dispozitive portabile.

În portalurile naționale pot să accesez conținut digital gratuit sau doar conținut cu plată?

Portalurile naționale centralizează o varietate de site-uri care conțin oferte legale. Cel mai probabil acestea includ ambele tipuri de servicii, cu și fără plată, acestea din urmă fiind gratuite și/sau susținute prin anunțuri publicitare, adică oferă publicului programe gratuite împreună cu mesaje publicitare.

Ce este EUIPO?

EUIPO este cea mai mare agenție descentralizată a Uniunii Europene. Agenția gestionează înregistrarea mărcilor Uniunii Europene (mărci UE) și a desenelor și modelelor industriale comunitare (DMIC) înregistrate, care garantează protecție pentru drepturile de proprietate intelectuală în toate cele 27 de state membre ale UE.

Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală, care face parte din EUIPO, a fost înființat în 2009 pentru a sprijini protejarea și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală și pentru a contribui la combaterea amenințării crescânde pe care o reprezintă încălcările proprietății intelectuale în Europa.

Ce reprezintă Ideas Powered?

Ideas Powered este o inițiativă online a EUIPO, menită să crească gradul de conștientizare privind valoarea proprietății intelectuale și importanța respectării acesteia. Inițiativa este concepută în vederea educării tinerilor europeni cu privire la proprietatea intelectuală (PI) și pentru a-i stimula să se gândească la modul cum funcționează PI în practică, prin acțiuni de evidențiere a relevanței diferitelor drepturi de proprietate intelectuală, a valorii economice și sociale a acestora pentru tineri și viața lor cotidiană, precum și a impactului încălcării drepturilor de PI. Inițiativa Ideas Powered, care se desfășoară prin conturi de pe platformele de comunicare socială și printr-un site, încurajează tinerii să își împărtășească punctele de vedere, să comenteze cu privire la aceste aspecte și să contribuie la ele.